M-am uitat de dimineata, inainte de a pleca spre serviciu, la campionatele de gimnastica, desfasurate la Ploiesti. Pe langa o ratare monumentala la paralele a unei gimnaste din Norvegia (s-a dezechilibrat, a incercat sa se balanseze, s-a dezechilibrat si mai rau si a cazut puternic, luand paralela inferioara intre picioare – am ras cu lacrimi), am observat ca foarte multi gimnasti ratau evolutiile la cal cu manere. Prima data am crezut ca e un tip care se antreneaza, a picat de vreo trei ori de pe cal. Nu intelegeam de ce e dat la televizor in timp ce se incalzeste pentru evolutia din concurs, pentru ca, la final, sa vad ca saluta juriul si ca aia fusese evolutia din concurs. Urmatorul… cade si el de pe cal. Se da legatura iar la paralele, apoi revine la cal cu manere, unde un alt gimnast, de data asta roman, pica. Bai, ce dracu se intampla cu astia? In afara de faptul ca faciliteaza munca juriului: “castiga concursul cine cade de cele mai putine ori sau cel mai gratios”…
Serios acum… daca era unul, intelegeam… sa zicem ca si doua greseli ar fi fost acceptabile. Hai, treaca de la mine, trei, maxim patru. Dar greseau prea multi. Daca era doar unul, as fi crezut ca nu era pregatit sau ca a gresit ca domnisoara din Norvegia sau ca i s-au inmuiat mainile, dar toti? Deci, este foarte clar, parerea mea e ca de vina era calul!
