N-am stat niciodată să mă gândesc de ce Newcastle are tricourile în dungi albe şi negre. Aşa am pomenit echipa jucând şi aşa mi s-a părut normal să fie, nici nu bănuiam că echipamentul are o istorie a sa, veche de peste 100 de ani, şi că, la origini, Newcastle East End şi Newcastle West End aveau echipamente roşii sau albastre. În fine, în acest post este vorba despre istoria dungilor alb-negre de pe tricourile echipei engleze de fotbal Newcastle United. Nu e o poveste despre fotbal, nu vă speriaţi, e o serie de legende inedite, în condiţiile în care istoricii clubului (da, în Anglia, pe lângă gazoane care nu băltesc, tribune de peste 50.000 de locuri, desigur, acoperite, fan shopp-uri sau televiziuni, cluburile au şi istorici) nu au reuşit să explice motivul alegerii acestor dungi. Există însă vreo trei variante. Dar să începem cu începutul.
Newcastle United a luat fiinţă în 1892, prin fuziunea dintre cele două echipe de la acea vreme ale oraşului, East End şi West End. Clubul din Est avea până atunci tricouri complet roşii sau, mai rar, în dungi alb-roşii, în timp ce rivalii din Vest au avut, cel puţin în primul deceniu de la înfiinţare, tricouri de culori diferite. În cele din urmă, a rămas cunoscut echipamentul cu dungi orizontale roşii, negre şi albastre. Ei bine, la 2 august 1892, conducerea clubului nou format ia decizia să renunţe la roşul care apărea în echipamentele ambelor echipe care i-au dat naştere lui Newcastle. Astfel, în jurnalul şedinţei din ziua respectivă, se menţionează că s-a luat decizia ca echipa să aibă trcouri în dungi albe şi negre late de doi inchi şi pantaloni scurţi de culoare închisă.
Bobby Robson Cupa Angliei 55
Originile
De ce a luat conducerea clubului proaspăt format această decizie rămâne greu de spus. Cert este că istoricii clubului ne prezintă vreo trei posibile explicaţii, una mai veche decât cealaltă. Prima legendă spune că jucătorii au găsit, în tribunele stadionului St. James’ Park, un cuib de coţofene, pe care le-au privit ca pe un fel de talisman, ceea ce ar putea explica, pe lângă echipament, şi denumirea da alint preluată de echipă şi care s-a menţinut până în zilele noastre: „coţofenele”. În fapt, foarte multe echipe din Anglia au ca supranume păsări, la fel cum şi pe stemele a vreo 30-50% din cluburi regăsim păsări. Dar să revenim la povestea noastră, pentru că istoricii lui United ne propun o nouă variantă. Cea mai populară legendă aduce în prim plan un preot de origine olandeză de la mănăstirea Blackfriars, situată foarte aproape de stadion. Se pare că acest preot era foarte apropiat de jucătorii de la acea vreme şi era mai tot timpul pe St. James’ Park, iar în semn de prietenie, jucătorii au cerut să aibă echipamente similare veşmintelor tradiţionale (aţi ghicit, alb-negre) ale acestei persoane. Dacă aşa zic istoricii clubului, aşa o fi. Mie mi-a plăcut a treia legendă, care leagă culorile alb şi negru de evenimente din secolul XVII. Conte şi mai târziu duce de Newcastle, cavalerul William Cavendish (1593-1676 – deci cam perioada când la noi era în vogă Mihai Viteazul) a deţinut mai multe castele şi suprafeţe importante de teren în regiunea râului Tyne. Când a izbucnit Războiul Civil în Anglia, Cavendish a strâns o armată însemnată în ajutorul Casei Regale, aceasta afirmându-se printr-o serie de fapte de vitejie. Dar ce a ieşit şi mai mult în evidenţă a fost poate felul în care erau îmbrăcaţi aceşti soldaţi. Aţi ghicit din nou culorile, cămăşi albe, pantaloni şi coifuri în culori închise, „accesorizate” cu cizme şi curele negre, din piele. Îmbrăcămintea soldaţilor era şi ea inspirată din drapelul de luptă al familiei Cavendish, care înfăţişa trei cerbi albi pe un fundal negru. Veşmintele respective au fost preluate ca tradiţionale de armatele deceniilor ce au urmat.
Şi totuşi albastrul…
Albastrul este în momentul de faţă a treia culoare a clubului, regăsindu-se în ultimii ani în echipamentele de rezervă. Ei bine, acest lucru are şi el istoria lui. Vă amintiţi câns spuneam că în 1892 s-a luat decizia ca pantalonii să fie de culoare închisă? Ei bine, acea culoare a fost, pentru ani buni de la formarea clubului, albastrul închis. Asta a durat până la începerea Primului Război Mondial. Cam atunci s-a făcut trecerea la şorturile negre, iar asta nu a fost singura schimbare petrecută în anii premergători războiului: pe undeva prin anii `10 (dacă le putem spune aşa) conducerea clubului a adoptat, pentru scurt timp, tricouri albe cu o singură dungă neagră lată (gândiţi-vă la echipamentul lui Ajax, cam aşa ceva presupun că a fost şi atunci). Prin anii `20, dungile au devenit din ce în ce mai înguste, echipamentele din acea perioadă păstrându-se aproape patru decenii, până când sezonul 1958-1959 a adus una dintre cele mai importante modificări: renunţarea la gulerul en-coeur.
Firmele specializate
Anii `70 aduc o nouă etapă notabilă în istoria dungilor lui Newcastle şi, de altfel, în istoria echipamentelor cam oricăror echipe. 
Pentru că atunci încep să apară contractele, iniţial neînsemnate din punct de vedere financiar, cu firmele de echipament sportiv. Pentru
United, o serie de producători – Bukta, Umbro, Asics – a venit cu viziuni originale faţă de clasicul tricou cu dungi verticale alb-negre, folosind logo-uri, umbre sau diferite tipuri de gulere. Câţiva ani mai târziu se pune problema unui sponsor principal şi a publicităţii pe
tricou. Aşa că, din sezonul 82-83, pe echipamentul lui Newcastle apare sigla berăriei din oraş şi ulterior a faimoasei mărci de bere Newcastle Brown Ale. Vreo 20 de ani mai târziu, sponsor principal devine NTL, înlocuit foarte repede de banca Northern Rock.
Stema
Nu doar echipamentul are o poveste deosebită, ci şi stema clubului. Aproape 100 de ani, pe echipament fie nu exista nicio emblemă, fie era cusută stema oficială a oraşului (foto stânga). Prima variantă specială pentru echipă a venit în anii `70, fiind înlocuită aproape un deceniu mai târziu.
Stema actuală (foto dreapta) a apărut pe tricouri abia în sezonul 1988-1989 şi păstrează în mare parte elementele celei ale oraşului. Căluţii de mare, prezenţi pe ambele steme, prezintă importanţa râului Tyne pentru oraş, castelul şi leul din partea superioară se păstrează de la stema oraşului, la fel ca şi steagul în cruce, care pe emblema echipei este însă pe fond albastru. „Scutul” are, exluzând conturul galben, dungile devenite deja istorice.
Găsiţi mai multe pe site-ul oficial al clubului.
